MIRCEA ELIADE (elogiu)

 

      Cineva l-a admirat într-atât pe Ion Heliade Rădulescu, încât şi-a schimbat numele din Ieremia  în Eliade.

  Este vorba de un ofiţer de infanterie Gheorghe Ieremia, tatăl celui care va deveni ambasadorul spiritualităţii româneştii în lume, savantul Mircea Eliade. 

 

          Nu există deosebire dintre Dumnezeu şi fericire proprie, declara cândva André Gide, scriitor umanist şi eseist francez (1869-1951), laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1947.

         Acest scriitor era un idol pentru marele savant român Mircea Eliade.

         Mircea Eliade este considerat cel mai însemnat scriitor fantastic din literatura română modernă, dar şi-a recăpătat prestigiul meritat în programele şcolare româneşti de abia în perioada postdecembristă. Acum există licee şi grupuri şcolare care îi poartă numele.

        Mircea Eliade este cel mai mare om de cultură român, din veacul al XX-lea, impunandu-se ca nici un alt cărturar în cultura universală.

Prin vastitatea preocupărilor şi valoarea creaţiei, Mircea Eliade aminteşte de Dimitrie Cantemir, I.H.Rădulescu, Mihai Eminescu, Bogdan-Petriceicu Hasdeu, fiind spiritul românesc care a pătruns cel mai adânc în literatura universală.

Eliade a fost considerat încă din tinereţe ca fiind ,, şeful noii generaţii” din care făceau parte: Emil Cioran, Constantin Noica, Eugen Ionescu, Mircea Vulcănescu, Petre Ţuţea etc.

Creează o operă monumentală: Istoria comparată a religiilor.

 

Care a fost totuşi destinul savantului? Prin ce cărări ale vieţii a trecut Mircea Eliade în epoca cea tulbure în care a trăit?

 

       Se naşte pe data de 13 martie 1907 la Bucureşti. Este al doilea fiu al căpitanului Gheorghe Ieremia, originar din Tecuci şi al Ioanei, născută Stoenescu, provenind dintr-o familie de negustori din sudul ţării. De menţionat că sora acesteia, Corina, este mama lui Sorin Alexandrescu (n.1937), renumit critic literar, semiotician, publicist, profesor.

       Copilăria şi-o petrece la Râmnicu Sărat, Cernavodă şi Bucureşti, localităţi în care tatăl său este mutat cu garnizoana.   Între anii 1913 şi 1914 urmează la Cernavodă clasa I primară. Când familia revine în Bucureşti, Eliade îşi continuă studiile la Şcoala Primară de Băieţi Nr.10. După absolvirea şcolii primare, în 1917, este admis la Liceul,,Spiru Haret” unde, la sfârşitul primului an este ameninţat cu repetenţia, din pricina corigenţelor la limba română, franceză şi germană, şi este salvat în ultimul moment, prin intervenţia profesorului de Ştiinţele naturale, care-l considera cel mai bun elev al clasei.

     Pasionat de ştiinţe naturale, chimie şi literatură, la 10 ani scrie primele nuvele fantastice. Pe data de 12 mai 1921, Mircea Eliade debutează cu articolul “Duşmanul viermelui de mătase” în ziarul Ştiinţelor populare şi al călătorilor.

      Între 1922 şi 1923 lucrează la prima operă mai amplă, “Romanul adolescentului miop”, scriere autobiografică, care a rămas timp de peste 60 de ani inedit. În anii următori colaborează cu revistele “Orizontul”, “Foaia tinerimii”, “Universul literar”, “Lumea” şi “Adevărul literar”.

      În 1925 este student la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Peste doi ani face prima sa vizită în Italia, unde îl vizitează pe scriitorul Giovanni Papini, care a avut o deosebită influenţă asupra lui.

        După terminarea Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti (1928) trimite o cerere de bursă pentru studii de filosofie orientală în India, maharajahului Manindra Chandra Nandy de Kassimbazar.   

     Va obţine bursa şi va studia cu ilustrul istoric al filosofiei indiene Surendranath Dasgupta sanscrita şi filosofia hindusă.

    O vreme va locui în casa profesorului său din cartierul Bhowanipore, unde o cunoaşte pe fiica acestuia, pe Maitreyi, de care se va îndrăgosti. Experienţa de viaţă trăită în casa lui Dasgupta, va constitui punctul de plecare al romanului ce va fi publicat în 1933.

       Mircea Eliade cunoaşte limba si cultira indiana, dar si practica Yoga prin experienta proprie. Îl interesează tehnicile meditaţiei şi filozofia mistică. Experienţa din India se gaseşte în eseurile lui Mircea Eliade, dar şi în operele : “ Maitrey “ (1939 ) ,  “ Isabel si apele diavolului “ (1930) , “ Secretul doctorului Hunigberger “ (1940). Scriitorul mărturiseşte:  cred in realitatea experienţelor care ne fac să “ ieşim din timp “ şi  să “ ieşim din spaţiu”. Descriind exerciţiile Yoga ale lui Zerlendi, am dat anumite indicaţii, bazate pe propriile mele experienţe .

         În anul 1934 se căsătoreşte cu Nina Mareş, iar în 1937 Ministrul Educaţiei Naţionale cere consiliului profesoral al Facultăţii de Litere din Bucureşti îndepărtarea din învăţământ a lui Mircea Eliade, sub pretextul absurd că ar fi autor de “literatură pornografică”.

       Pe data de 14 iunie 1938 este arestat şi întemniţat la Siguranţa Generală, iar în iulie este întemniţat în lagărul de la Miercurea Ciuc, pentru că refuză să semneze declaraţia de desolidarizare de legionarism.

       Doi ani mai târziu moare soţia sa Nina Mareş. După aceea Mircea Eliade se instalează la Cascaes, un sat de pescari din apropierea Lisabonei.

       In timpul razboiului este ataşat cultural al ambasadei Romaniei la Londra (1940-1941) si al delegaţiei române de la Lisabona (1941–1946).

       Din 1946 se stabileste la Paris unde predă istoria religiilor la o şcoală de înalte studii, iar apoi la Sorbona.

      Pe 9 ianuarie 1948 se căsătoreşte cu Cristinel Cotescu.

      Peste 8 ani face prima vizită în Ameica, la Chicago, unde se stabileşte ca profesor de istorie a religiilor.

      Din anul 1961 până la moartea sa, Mircea Eliade va fi conducătorul publicaţiei “History of Religions”.

      Din 1985, in semn de înaltă preţuire, un spatiu spiritual a fost denumit “ catedra Mircea Eliade “, la Universitatea din Chicago.

       Este pentru prima oară în lume când unei catedre universitare i se atribuie numele unei personalităţi în viaţă.

       Pe data de 14 aprilie 1986, scriitorul Mircea Eliade acuză simptome de congestie cerebrală. La 22 aprilie, vestitul scriitor se va stinge din viaţă, incinerarea având loc a doua zi. La serviciul funerar de la Capela Rockfeller din Hyde Park, campusul Universităţii din Chicago au citit din opera sa în diferite limbi cei apropiaţi: Ioan Petru Culianu, Saul Bellow şi Paul Ricoeur.

 

Mircea Eliade a trăit în perioada 1907-1986.

        De-a lungul anilor, scriitorul a deţinut titlul de Doctor Honoris Causa la foarte multe colegii şi universităţi, printre care Academia Britanică, Colegiul din Boston, Academia Belgiană, Universitatea Sorbona din Paris etc.

  Privită în ansamblu, opera lui Eliade impresionează prin complexitate, profunzime şi unitate. Alături de Iorga, Eliade este cel mai prodigios cărturar, indiscutabil, românul cel mai cunoscut din lume. Ceea ce spunea el despre Hasdeu în 1937, poate fi propriul său portret spiritual: ,,Mintea lui uriaşă a străbătut toată întinderea cunoaşterii omeneşti. Într-un secol bântuit de pozitivism şi de searbăda specialitate - Hasdeu a avut destul geniu şi destulă putere de muncă pentru a nu se mulţumi să rămână numai literat sau un istoric, un filolog sau un folclorist. El a vrut să cunoasă totul - şi să cunoască bine.”  

Venind printre primii cu o problematică de tip existenţialist, impune încă de la început o nouă viziune a romanului românesc. Varietatea subiectelor insolite din eseuri se revarsă în mod firesc în romane, de la probleme de orientalistică, la eros, moarte, modă, viaţă sexuală, literatură, mitologie, totul bazat pe o trăire autentică, singurul mod de cunoaştere a vieţii.

Scriitorul pledează pentru o literatură a autenticităţii generate de experienţa trăită, scrisă într-un stil direct, neînflorit, apropiindu-se, astfel, de teoriile estetice ale lui Camil Petrescu. Primele romane au fost considerate de majoritatea comentatorilor ca fiind sub semnul influenţelor lui Andre Gide, chiar şi George Călinescu remarca în Istoria literaturii…. că ,, Mircea Eliade este cea mai integrală şi servilă întrupare a gide-ismului în literatura noastră.”

Opera lui cuprinde o serie de romane cum ar fi: romanul de debut Romanul adolescentului miop din care au apărut în 1927-1928 câteva fragmente în Cuvântul, Universul literar şi Viaţa literară.  Acest roman există în cinci-şase versiuni, din păcate incomplete. Început în mai 1921, se numea iniţial Jurnalul unui om sucit, în clasa a VI-a titlul devenise Romanul unui om sucit pentru ca forma definitivă, redactată în 1925, să fie Romanul adolescentului miop.

Alte romane cum ar fi: Isabel şi apele diavolului (1930), Maitreyi (1933), Întoarcerea din rai şi Lumina ce se stinge (1934), Şantier şi Huliganii (1935), Domnişoara Cristina , Nuntă în cer (1936), Şarpele (1937), Secretul doctorului Honigberger(1940). Pe lângă romane mai publică şi volume de nuvele cum ar fi: Nuvele (1963), Pe strada Mântuleasa (1969), În curte la Dionis (1978), etc.

Din 1976 începe publicarea în trei volume a operei sale capitale Istoria credinţelor şi ideilor religioase. Cu această lucrare se impune definitiv între savanţii secolului al XX-lea.

Astfel, Academia Franceză i-a acordat Premiul Bordin pentru Istoria credinţelor şi ideilor religioase, iar statul francez Legiunea de onoare.

Personalitate culturală unanim recunoscută, Eliade niciodată nu şi-a uitat meleagurile natale.

Vorbind despre obârşia sa scriitorul nota în Memorii : ,, … îmi plăcea să mă ştiu descinzând dintr-o familie de răzeşi moldoveni şi un hangiu de la Dunăre sau de la Olt. Tatăl bunicului din Tecuci fusese răzeş şi mă mândream că eram doar a treia generaţie de la opinci, că, deşi născut şi crescut la oraş, eram încă atât de aproape de talpa ţării”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

   

"ZBURATORUL", in cuvinte incrucisate

Scrieţi,băieţi, numai scrieţi. (Din apelul adresat tinerilor scriitori)

ORIZONTAL: 1) Efect fizio-psihologic, ca mister de nepătruns al dragostei, cel al invaziei instinctului puberal, redat într-un mod cu totul excepţional de către marele Eliad (1802-1872) ―  Din balada “Zburătorul”: Aşa plângea Florica şi, biet, îşi spunea dorul / Pe prispă lângă mă-sa ş-obida o…   2) Balada debuteză cu tânguirea înfiorată şi naivă a fetei: Vezi,… ce mă doare! Şi pieptul mi se bate, / Mulţimi de vineţele pe sân mi se ivesc ― Critic literar contemporan (Ion).   3) Din tablourile romantice ale baladei: … în murgul serei şi soarele sfinţise; / A puţurilor cumpeni ţipând parcă chema ― Răutăcioşi, precum Zburătorul ce ţintă l-alde Floarea în clipă  străbătu (fig.) ―  Republica Venezuela.   4) Se găsesc în dube! ― Creaţii literare ca: poezii, fabule şi satire, cu care se remarcă Heliade Rădulescu, considerat de George Călinescu cea de-a doua personalitate a literaturii române după Dimitrie Cantemir ― Diminutiv din Nicolae.   5) Mâhnită, precum eroina baladei (masc.,fig.) ― Localitate în Danemarca ― Theodor Rogalski.  6) Trei localităţi în Germania ― Imens, cum e aportul lui Ion Heliade Rădulescu adus dezvoltarii literaturii române.  7) Domeniu de inspiraţie pentru poet, mitul iubirii, cel foarte răspândit în cultura populară românească ― Împeliţatul din creaţia lui Heliade.   8) Mătuşile din anturajul Floricăi (pop.) ― Eugenia Olaru ― Veche monedă poloneză.   9) Florica: Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă… la spate  ― Specifice omului, cum sunt primele manifestări ale sentimentului de dragoste la fete şi suferinţă de o boală necunoscută ―  Dânşii.  10) Imaginea unei seri: Târzie astă-seară… -acum şi luna. / Şi, cobe, câteodată tot cade câte-o stea ― Zeu al morţii la romani.   11) Aseară (reg.) ―  Din graţioasele imagini pastorale: Vibra al serii aer de tauri grea marmură; / Zglobii sărind viţeii. La uger… 12) Abordare, ca gen literar a primei părţi unde domneşte confesiunea ― Flăcău frumos în imaginaţia mitologică a zburătorului, care produce Floricăi primii fiori ai iubirii.

	1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12

VERTICAL: 1) Zburător în imaginaţia suratelor care şuşotesc despre spiritele ce bântuie nopţile ― Tablou văratic, ca acesta: Nici frunza nu se mişcă, nici vântul nu suspină, / Şi apele dorm duse şi morele au stat.   2) Podoabă masculină care trage la flecăreală !― Siglă pentru University Athletic Association ― Tăcere este totul… nemişcare plină.  3) Oraş legendar în Palestina ― Personalitate erudită, precum Heliade, care, cu presigiul său de îndrumător, a acoperit peste cinci decenii de istorie culturală românească.  4) Din ultima strofă a baladei: … -ncepe de visează, şi visu-n lipitură / Începe-a se preface, şi lipitura-n zmeu ― Localităţi ca: Târgovişte, locul de baştină a poetului, Sibiu, unde în 1828 publică Gramatica românească şi Bucureşti, unde îşi petrece ultimii ani de viaţă ― Unităţi de măsură pentru suprafeţede teren.  5) Fata, pătrunsă de fiorul necunoscut al iubirii, se destăinuie: Un nod colea m-…, ici coasta rău mă doare; / În trup o piroteală de tot m-a stăpânit  ― Râu în Bielorusia.  6) Dar ce lumină iute de fulger trecătoare, / Din miazănoapte scapă cu… de schintei ― Hipocoristic pentru Emilia.   7) Autorul adoptă cu succes limbajul popular: Vro stea mai cade iară? vrun împărat mai…? ― Starea contradictorie a fetei: Oar’ce să fie asta ? Întreabă pe bunica; / O şti vreun leac ea… o fi vrun zburător.   8) Şi… de nesaţiu, şi ochii-mi văpăiază ― Hipocoristic din Cornelia.   9) Instrument muzical de suflat ― Florica trece  prin zbuciumul aflat în pragul maturităţii: Şi cald şi rece, uite, că-mi furnică prin vine, / În… n-am nimica şi parcă am ceva ― Poezia lui Eminescu: …nu cred nici în Iehova.  10) Emil Racoviţă ― Un nod colea m-apucă,… coasta rău mă doare ― Nevăzător. 11) Suratele: Spun, soro, c-ar fi june cu dragoste… ― Florica apelează la mama,  cu insistenţă: Or aide l-alde baba Comana, ori Sorica, / or dute la moş popa, -or… la vrăjitor.  12) Transpus în vers, precum mitul Zburătorului, cu o expresie artistică modernă, evocându-se puritatea sufletească a unei tinere fete cu stările ei afective.

                   Dicţionar: EMB, AACH, TIMF, ORC, UAA, UMA, USAC.

 

Prof. Nicolae Vicolov

solutia

LITERATURA ROMANA, IN CUVINTE INCRUCISATE

 

Consultarea textului:

"Vezi, mamă, ce mă doare! şi pieptul mi se bate, Mulţimi de vineţele pe sân mi se ivesc; Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate, Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc! Ah! inima-mi zvâcneşte!... şi zboară de la mine! Îmi cere... nu-ş' ce-mi cere! şi nu ştiu ce i-aş da; Şi cald, şi rece, uite, că-mi furnică prin vine, În braţe n-am nimica şi parcă am ceva; Că uite, mă vezi, mamă? aşa se-ncrucişează, Şi nici nu prinz de veste când singură mă strâng, Şi tremur de nesaţiu, şi ochii-mi văpăiază, Pornesc dintr-înşii lacrămi, şi plâng, măicuţă, plâng. Ia pune mâna, mamă, - pe frunte, ce sudoare! Obrajii... unul arde şi altul mi-a răcit! Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare; În trup o piroteală de tot m-a stăpânit. Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica: O şti vrun leac ea doară... o fi vrun zburător. Or aide l-alde baba Comana, or Sorica, Or du-te la moş popa, or mergi la vrăjitor. Şi unul să se roage, că poate mă dezleagă; Mătuşele cu bobii fac multe şi desfac; Şi vrăjitorul ala şi apele încheagă; Aleargă la ei, mamă, că doar mi-or da pe leac. De cum se face ziuă şi scot mânzat-afară S-o mâi pe potecuţă la iarbă colea-n crâng, Vezi, câtu-i ziuliţa, şi zi acum de vară, Un dor nespus m-apucă, şi plâng, măicuţă, plâng. Brânduşa paşte iarbă la umbră lângă mine, La râuleţ s-adapă, pe maluri pribegind; Zău, nu ştiu când se duce, că mă trezesc când vine, Şi simţ că mişcă tufa, auz crângul trosnind. Atunci inima-mi bate şi sai ca din visare, Şi parc-aştept... pe cine? şi pare c-a sosit. Acest fel toată viaţa-mi e lungă aşteptare, Şi nu soseşte nimeni!... Ce chin nesuferit! În arşiţa căldurei, când vântuleţ adie, Când pleopul a sa frunză o tremură uşor Şi-n tot crângul o şoaptă s-ardică şi-l învie, Eu parcă-mi auz scrisul pe sus cu vântu-n zbor; Şi când îmi mişcă ţopul, cosiţa se ridică, Mă sperii, dar îmi place - prin vine un fior Îmi fulgeră şi-mi zice: “Deşteaptă-te, Florică, Sunt eu, viu să te mângâi...” Dar e un vânt uşor! Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica: O şti vrun leac ea doară... o fi vrun zburător! Or aide l-alde baba Comana, or Sorica, Or du-te la moş popa, or mergi la vrăjitor".

Aşa plângea Florica şi, biet, îşi spunea dorul Pe prispă lângă mă-sa, ş-obida o neca; Junicea-n bătătură mugea, căta oborul, Şi mă-sa sta pe gânduri, şi fata suspina. Era în murgul serei şi soarele sfinţise; A puţurilor cumpeni ţipând parcă chema A satului cireadă, ce greu, mereu sosise, Şi vitele muginde la zgheab întins pâşea. Dar altele-adăpate trăgea în bătătură, În gemete de mumă viţeii lor striga; Vibra al serei aer de tauri grea murmură; Zglobii sărind viţeii la uger alerga. S-astâmpără ast zgomot, ş-a laptelui fântână Începe să s-audă ca şoaptă în susur, Când ugerul se lasă subt fecioreasca mână Şi prunca viţeluşă tot tremură-mpregiur. Încep a luci stele rând una câte una Şi focuri în tot satul încep a se vedea; Târzie astă-seară răsare-acum şi luna, Şi, cobe, câteodată tot cade câte-o stea. Dar câmpul şi argeaua câmpeanul osteneşte Şi dup-o cină scurtă şi somnul a sosit. Tăcere pretutindeni acuma stăpâneşte, Şi lătrătorii numai s-aud necontenit. E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei Veşmântul său cel negru, de stele semănat, Destins coprinde lumea, ce-n braţele somniei Visează câte-aievea deşteaptă n-a visat. Tăcere este totul şi nemişcare plină: Încântec sau descântec pe lume s-a lăsat; Nici frunza nu se mişcă, nici vântul nu suspină, Şi apele dorm duse, şi morele au stat. ..................................................................... "Dar ce lumină iute ca fulger trecătoare Din miazănoapte scapă cu urme de schintei? Vro stea mai cade iară? vrun împărat mai moare? Or e - să nu mai fie! - vro pacoste de zmei? Tot zmeu a fost, surato. Văzuşi, împeliţatu, Că ţintă l-alde Floarea în clipă străbătu! Şi drept pe coş, leicuţă! ce n-ai gândi, spurcatu! Închină-te, surato! - Văzutu-l-ai şi tu? Balaur de lumină cu coada-nflăcărată, Şi pietre nestimate lucea pe el ca foc. Spun, soro, c-ar fi june cu dragoste curată; Dar lipsa d-a lui dragosti! departe de ast loc! Pândeşte, bată-l crucea! şi-n somn colea mi-ţi vine Ca brad un flăcăiandru, şi tras ca prin inel, Bălai, cu părul d-aur! dar slabele lui vine N-au nici un pic de sânge, ş-un nas - ca vai de el! O! biata fetişoară! mi-e milă de Florica Cum o fi chinuind-o! vezi, d-aia a slăbit Şi s-a pălit copila! ce bine-a zis bunica: Să fugă fata mare de focul de iubit! Că-ncepe de visează, şi visu-n lipitură Începe-a se preface, şi lipitura-n zmeu, Şi ce-i mai faci pe urmă? că nici descântătură, Nici rugi nu te mai scapă. Ferească Dumnezeu!"

 

Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște — d. 27 aprilie 1872, București) a fost un scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă.

După obiceiul și în spiritul vremii, Ion Heliade Rădulescu învață limba greacă, înainte de a învăța să citească românește din lucrarea Istoria pentru începutul românilor în Dachia a lui Petru Maior (asemeni lui C. Negruzzi, în Moldova). În 1818, el devine elevul lui Gheorghe Lazăr, căruia îi va urma la conducerea școlii de la "Sfântul Sava". Este membru activ al asociaților culturale din epocă: Societatea Literară (din 1827), Societatea Filarmonică (din 1833), întemeietor al presei din Țara Românească: Curierul Românesc (1829) și Curierul de ambe sexe (1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic. În 1846, Heliade propune planul unei "biblioteci universale", menită sa înzestreze cultura noastră cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, întreprindere uriașă, ce depășea cu mult chiar puterile unei generații, oricât de ambițioase.

Biografie cronologică

• 6 ianuarie 1802 – Se naște la Târgoviște, fiul lui Ilie Rădulescu și al Eufrosinei Danielopol. Ajuns la București, învață românește după cărțile populare, iar grecește cu dascălul Alexe; prin 1814 însuși Naum Râmniceanu i-a fost dascăl.
• 1815/1818 – Frecventează Școala grecească de la Schitu Măgureanu; cunoaște poezia lui Hristopulos, poet la mare modă, pe care o și traduce.
• 1822/1829 – Devine succesorul lui Gh. Lazăr la Colegiul Sfântul Sava, după retragerea acestuia.
• 1827 – Apare Societatea literară, din inițiativa sa și a lui Dinicu Golescu. care promova ideile iluministe: răspândirea școlii românești, înființarea unui teatru național, publicarea de gazete, de traduceri și de opere originale. Aici, Heliade citește din traducerile sale din Lamartine.
• 1828 – Apare la Sibiu Gramatica Românească, în care autorul se dovedește un reformator la domeniul limbii; susține simplificarea alfabetului chirilic, fonetismul ortografic, împrumutarea neologismelor din latină și din limbile romanice.
• 1829, 8 aprilie – Apare Curierul românesc, prima gazetă în limba română din Principate.
• 1830 – Apare volumul Meditații poetice dintr-ale lui A. de Lamartine. Traduse și alăturate cu alte bucăți originale din D. I. Eliad; poeziile originale sunt:

o        Cântarea dimineții

o        Trecutul

o        Dragele mele vorbe

o        Epitaf de la o tânără mamă

• 1833 – Apare Societatea Filarmonică la inițiativa lui I.H. Rădulescu, Ion Câmpineanu și C. Aristia.
• 1834 – Este director al Școlii de muzică vocală, de declamație și de literatură care avea rostul de a pregăti actori profesioniști.
• 1835 –

o        Publică traducerea comediei Amfitrion de Molière.

o        Apare Gazeta Teatrului Național.

o        1836 – Își adună toate producția literară în volumul Culegeri din scrierile lui I. Eliad de proze și de poezie.

o        Apare, în subredacția lui Heliade și a lui Florian Aaron, Muzeul Național, supliment săptămânal al Curierului românesc

Activitatea

• Fondator al unor reviste, printre care cea mai importantă este considerată a fi Curierul românesc de ambe sexe publicată începând cu 1829, primul ziar apărut în Țara Românească, dar și Gazeta Teatrului Național, Muzeul național, difuzate prin librăria românească a lui Iosif Romanov.
• Fondator al Societății Filarmonice (1833).
• În 1843 făcea parte din Loja bucureșteană Frăția; în 1859, având gradul 18, participă la aprinderea luminilor Lojii bucureștene Steaua Dunării, al cărei Mare Maestru a devenit în 1861.^[1]
• Implicat în evenimentele de la 1848 (a participat la redactarea Proclamației de la Islaz, membru în guvernul provizoriu, etc.)
• Teoretician și îndrumător literar în Regulile sau gramatica poeziei.

• Poet al viziunilor grandioase de tip hugolian a scris poemul eroic Anatolida sau Omul și
• forțele, realizat fragmentar, a cultivat meditația cu motive preromantice, lamartiniene O noapte pe ruinele Târgoviștei, elegia Dragele mele umbre, mitul popular Sburătorul, capodopera sa literară, satira și fabula politică.
• Proză cu conținut satiric și pamfletar, în maniera fiziologilor, Domnul Sărsăilă autorul, Conu Drăgan și cuconița Drăgana.
• Este autor a numeroase traduceri, imitații și prelucrări din clasici ai literaturii universale (Boileau, La Fontaine, Dante Alighieri, Goethe, Byron ș.a.m.d..
• A militat pentru unificarea limbii române literare (Gramatica românească), 1828).
• Preocupări de natură filosofică și religioasă de inspirație gnostică (Biblicele, 1858; Echilibru între antiteze).
• Membru fondator al Societății Academice Române (Academia Română) și primul președinte al acesteia (1867 - 1870).

Proză

• Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 1835 aug. 30
• Dispozițiile și încercările mele de poezie
• Gheorghe Lazăr
• Bată-te Dumnezeu! (Coconița Drăgana)
• Coconul Drăgan
• Fata lui Chiriac

Poezie

• Sonet la anul 1830
• Epigramă
• Elegie I. Trecutul
• Elegie II. Dragele mele umbre

Opere

• Cântarea dimineții
• Sonet
• La moartea lui Cârlova
• Serafimul și heruvimul sau Mângâierea conștiinței și mustrarea cugetului
• Portret
• Adio la anul 1832
• Destăinuirea
• Visul
• O noapte pe ruinele Târgoviștii
• Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829
• Odă la pavilionul grecesc
• La un poet exilat
• Calul, vulpea, lupul
• Epitafe
• Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare
• La Elvira
• Cutremurul
• Ingratul
• Vulturul și bufa
• Zburătorul
• Mihaida
• Epitaf la o femeie cochetă
• În așteptarea lui 1848. Preziua. Psalm
• Sânta cetate (Terța rima)
• La Schiller
• Dulcamara
• Muștele și albinele
• Corbul și Vulpea
• Areopagul bestiilor
• Un muieroi și o femeie
• Mircea și Lazar
• Poezia
• Adio la patrie
• La Maria
• Primul baciu
• Un buchet de mireasă
• Portretul
• Anatolida sau Omul și forțele

Traduceri

• Suvenirul de Alphonse de Lamartine
• Războiul de Alphonse de Lamartine
• Corbul și vulpea de Jean de La Fontaine
• Singurătatea de Alphonse de Lamartine
• Seara de Alphonse de Lamartine
• Lacul de Alphonse de Lamartine
• Toamna de Alphonse de Lamartine
• Imnul nopții de Alphonse de Lamartine
• Romanță de George Gordon Byron (Lord Byron)
• Poema didactică după Boileau și Horațiu de Nicolas Boileau
• Cântarea dracilor în preziua potopului de George Gordon Byron (Lord Byron)
• Depărtarea de Paolo Antonio Rolli
• Foile și cărbunele de P. Viennet
• Coada momițelor de P. Viennet
• La amantă de Sappho
• Margherita de A. Dumas
• Lament amoros de Iacopo Vittorelli
• Poetul murind de Alphonse de Lamartine
• Cavalerul Toggenburg de Friedrich Schiller
• Arpa lui David de George Gordon Byron (Lord Byron)

 

  

 

Solutia careului Grigore Ureche

1  C	2 R	3 O	4 N	5 I	6 C	7 A	8	9 A	10 R	11 O	12 N
2  O	A	M	E	N	I		A	M	A	R	E
3  N	M	A		D	R	A	G	O	S		C
4  C	U	T	R	E	M	U	R		A	S	A
5  E	R		S	P	A	T	A	R		T	Z
6  P	A	S		E		O	R	A	S	E
7  E		T	A	N	A	R		P		A	F
8	P	I	L	D	A		M	I	C		R
9  F	U	R	I	E		M	O	R	A	L	A
10  E	T	I		N	E	A	S	E	Z	A	T
11  R	N		S	T	A	R	I		N	O	I
12 M	A	R	T	I	R	I		D	E	S	E