MIRCEA ELIADE (elogiu)

 

      Cineva l-a admirat într-atât pe Ion Heliade Rădulescu, încât şi-a schimbat numele din Ieremia  în Eliade.

  Este vorba de un ofiţer de infanterie Gheorghe Ieremia, tatăl celui care va deveni ambasadorul spiritualităţii româneştii în lume, savantul Mircea Eliade. 

 

          Nu există deosebire dintre Dumnezeu şi fericire proprie, declara cândva André Gide, scriitor umanist şi eseist francez (1869-1951), laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1947.

         Acest scriitor era un idol pentru marele savant român Mircea Eliade.

         Mircea Eliade este considerat cel mai însemnat scriitor fantastic din literatura română modernă, dar şi-a recăpătat prestigiul meritat în programele şcolare româneşti de abia în perioada postdecembristă. Acum există licee şi grupuri şcolare care îi poartă numele.

        Mircea Eliade este cel mai mare om de cultură român, din veacul al XX-lea, impunandu-se ca nici un alt cărturar în cultura universală.

Prin vastitatea preocupărilor şi valoarea creaţiei, Mircea Eliade aminteşte de Dimitrie Cantemir, I.H.Rădulescu, Mihai Eminescu, Bogdan-Petriceicu Hasdeu, fiind spiritul românesc care a pătruns cel mai adânc în literatura universală.

Eliade a fost considerat încă din tinereţe ca fiind ,, şeful noii generaţii” din care făceau parte: Emil Cioran, Constantin Noica, Eugen Ionescu, Mircea Vulcănescu, Petre Ţuţea etc.

Creează o operă monumentală: Istoria comparată a religiilor.

 

Care a fost totuşi destinul savantului? Prin ce cărări ale vieţii a trecut Mircea Eliade în epoca cea tulbure în care a trăit?

 

       Se naşte pe data de 13 martie 1907 la Bucureşti. Este al doilea fiu al căpitanului Gheorghe Ieremia, originar din Tecuci şi al Ioanei, născută Stoenescu, provenind dintr-o familie de negustori din sudul ţării. De menţionat că sora acesteia, Corina, este mama lui Sorin Alexandrescu (n.1937), renumit critic literar, semiotician, publicist, profesor.

       Copilăria şi-o petrece la Râmnicu Sărat, Cernavodă şi Bucureşti, localităţi în care tatăl său este mutat cu garnizoana.   Între anii 1913 şi 1914 urmează la Cernavodă clasa I primară. Când familia revine în Bucureşti, Eliade îşi continuă studiile la Şcoala Primară de Băieţi Nr.10. După absolvirea şcolii primare, în 1917, este admis la Liceul,,Spiru Haret” unde, la sfârşitul primului an este ameninţat cu repetenţia, din pricina corigenţelor la limba română, franceză şi germană, şi este salvat în ultimul moment, prin intervenţia profesorului de Ştiinţele naturale, care-l considera cel mai bun elev al clasei.

     Pasionat de ştiinţe naturale, chimie şi literatură, la 10 ani scrie primele nuvele fantastice. Pe data de 12 mai 1921, Mircea Eliade debutează cu articolul “Duşmanul viermelui de mătase” în ziarul Ştiinţelor populare şi al călătorilor.

      Între 1922 şi 1923 lucrează la prima operă mai amplă, “Romanul adolescentului miop”, scriere autobiografică, care a rămas timp de peste 60 de ani inedit. În anii următori colaborează cu revistele “Orizontul”, “Foaia tinerimii”, “Universul literar”, “Lumea” şi “Adevărul literar”.

      În 1925 este student la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Peste doi ani face prima sa vizită în Italia, unde îl vizitează pe scriitorul Giovanni Papini, care a avut o deosebită influenţă asupra lui.

        După terminarea Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti (1928) trimite o cerere de bursă pentru studii de filosofie orientală în India, maharajahului Manindra Chandra Nandy de Kassimbazar.   

     Va obţine bursa şi va studia cu ilustrul istoric al filosofiei indiene Surendranath Dasgupta sanscrita şi filosofia hindusă.

    O vreme va locui în casa profesorului său din cartierul Bhowanipore, unde o cunoaşte pe fiica acestuia, pe Maitreyi, de care se va îndrăgosti. Experienţa de viaţă trăită în casa lui Dasgupta, va constitui punctul de plecare al romanului ce va fi publicat în 1933.

       Mircea Eliade cunoaşte limba si cultira indiana, dar si practica Yoga prin experienta proprie. Îl interesează tehnicile meditaţiei şi filozofia mistică. Experienţa din India se gaseşte în eseurile lui Mircea Eliade, dar şi în operele : “ Maitrey “ (1939 ) ,  “ Isabel si apele diavolului “ (1930) , “ Secretul doctorului Hunigberger “ (1940). Scriitorul mărturiseşte:  cred in realitatea experienţelor care ne fac să “ ieşim din timp “ şi  să “ ieşim din spaţiu”. Descriind exerciţiile Yoga ale lui Zerlendi, am dat anumite indicaţii, bazate pe propriile mele experienţe .

         În anul 1934 se căsătoreşte cu Nina Mareş, iar în 1937 Ministrul Educaţiei Naţionale cere consiliului profesoral al Facultăţii de Litere din Bucureşti îndepărtarea din învăţământ a lui Mircea Eliade, sub pretextul absurd că ar fi autor de “literatură pornografică”.

       Pe data de 14 iunie 1938 este arestat şi întemniţat la Siguranţa Generală, iar în iulie este întemniţat în lagărul de la Miercurea Ciuc, pentru că refuză să semneze declaraţia de desolidarizare de legionarism.

       Doi ani mai târziu moare soţia sa Nina Mareş. După aceea Mircea Eliade se instalează la Cascaes, un sat de pescari din apropierea Lisabonei.

       In timpul razboiului este ataşat cultural al ambasadei Romaniei la Londra (1940-1941) si al delegaţiei române de la Lisabona (1941–1946).

       Din 1946 se stabileste la Paris unde predă istoria religiilor la o şcoală de înalte studii, iar apoi la Sorbona.

      Pe 9 ianuarie 1948 se căsătoreşte cu Cristinel Cotescu.

      Peste 8 ani face prima vizită în Ameica, la Chicago, unde se stabileşte ca profesor de istorie a religiilor.

      Din anul 1961 până la moartea sa, Mircea Eliade va fi conducătorul publicaţiei “History of Religions”.

      Din 1985, in semn de înaltă preţuire, un spatiu spiritual a fost denumit “ catedra Mircea Eliade “, la Universitatea din Chicago.

       Este pentru prima oară în lume când unei catedre universitare i se atribuie numele unei personalităţi în viaţă.

       Pe data de 14 aprilie 1986, scriitorul Mircea Eliade acuză simptome de congestie cerebrală. La 22 aprilie, vestitul scriitor se va stinge din viaţă, incinerarea având loc a doua zi. La serviciul funerar de la Capela Rockfeller din Hyde Park, campusul Universităţii din Chicago au citit din opera sa în diferite limbi cei apropiaţi: Ioan Petru Culianu, Saul Bellow şi Paul Ricoeur.

 

Mircea Eliade a trăit în perioada 1907-1986.

        De-a lungul anilor, scriitorul a deţinut titlul de Doctor Honoris Causa la foarte multe colegii şi universităţi, printre care Academia Britanică, Colegiul din Boston, Academia Belgiană, Universitatea Sorbona din Paris etc.

  Privită în ansamblu, opera lui Eliade impresionează prin complexitate, profunzime şi unitate. Alături de Iorga, Eliade este cel mai prodigios cărturar, indiscutabil, românul cel mai cunoscut din lume. Ceea ce spunea el despre Hasdeu în 1937, poate fi propriul său portret spiritual: ,,Mintea lui uriaşă a străbătut toată întinderea cunoaşterii omeneşti. Într-un secol bântuit de pozitivism şi de searbăda specialitate - Hasdeu a avut destul geniu şi destulă putere de muncă pentru a nu se mulţumi să rămână numai literat sau un istoric, un filolog sau un folclorist. El a vrut să cunoasă totul - şi să cunoască bine.”  

Venind printre primii cu o problematică de tip existenţialist, impune încă de la început o nouă viziune a romanului românesc. Varietatea subiectelor insolite din eseuri se revarsă în mod firesc în romane, de la probleme de orientalistică, la eros, moarte, modă, viaţă sexuală, literatură, mitologie, totul bazat pe o trăire autentică, singurul mod de cunoaştere a vieţii.

Scriitorul pledează pentru o literatură a autenticităţii generate de experienţa trăită, scrisă într-un stil direct, neînflorit, apropiindu-se, astfel, de teoriile estetice ale lui Camil Petrescu. Primele romane au fost considerate de majoritatea comentatorilor ca fiind sub semnul influenţelor lui Andre Gide, chiar şi George Călinescu remarca în Istoria literaturii…. că ,, Mircea Eliade este cea mai integrală şi servilă întrupare a gide-ismului în literatura noastră.”

Opera lui cuprinde o serie de romane cum ar fi: romanul de debut Romanul adolescentului miop din care au apărut în 1927-1928 câteva fragmente în Cuvântul, Universul literar şi Viaţa literară.  Acest roman există în cinci-şase versiuni, din păcate incomplete. Început în mai 1921, se numea iniţial Jurnalul unui om sucit, în clasa a VI-a titlul devenise Romanul unui om sucit pentru ca forma definitivă, redactată în 1925, să fie Romanul adolescentului miop.

Alte romane cum ar fi: Isabel şi apele diavolului (1930), Maitreyi (1933), Întoarcerea din rai şi Lumina ce se stinge (1934), Şantier şi Huliganii (1935), Domnişoara Cristina , Nuntă în cer (1936), Şarpele (1937), Secretul doctorului Honigberger(1940). Pe lângă romane mai publică şi volume de nuvele cum ar fi: Nuvele (1963), Pe strada Mântuleasa (1969), În curte la Dionis (1978), etc.

Din 1976 începe publicarea în trei volume a operei sale capitale Istoria credinţelor şi ideilor religioase. Cu această lucrare se impune definitiv între savanţii secolului al XX-lea.

Astfel, Academia Franceză i-a acordat Premiul Bordin pentru Istoria credinţelor şi ideilor religioase, iar statul francez Legiunea de onoare.

Personalitate culturală unanim recunoscută, Eliade niciodată nu şi-a uitat meleagurile natale.

Vorbind despre obârşia sa scriitorul nota în Memorii : ,, … îmi plăcea să mă ştiu descinzând dintr-o familie de răzeşi moldoveni şi un hangiu de la Dunăre sau de la Olt. Tatăl bunicului din Tecuci fusese răzeş şi mă mândream că eram doar a treia generaţie de la opinci, că, deşi născut şi crescut la oraş, eram încă atât de aproape de talpa ţării”.